infos.ro

Nicușor Halici va candida la funcția de președinte al Consiliului Județean Vrancea

Prefectul de Vrancea Nicușor Halici, președintele organizației județene a PSD, a anunțat, joi seara, că își dă demisia, pentru a putea candida la funcția de președinte al Consiliului Județean.

„Mi-am depus demisia din funcția de prefect. Urmează ca Guvernul României într-o anumită perioadă pe care-o consideră necesară să ia act de ea și să devină efectivă. Am văzut și un mare interes public. Nu e nici o problemă. Lucrul acesta oricum îl previzualizasem încă de prin luna ianuarie în cazul că era să fiu angrenat într-o competiție electorală. N-am încălcat niciodată legea. Nu mi-am propus să o încalc. Și sper eu, nici să nu ajung vreodată să fie nevoie să o încalc. Dar o voi încălca doar într-o secțiune administrativă, doar dacă ar fi să îndepărtez vreun rău iminent. Deci fără doar și poate că și dacă nu ar fi fost legea, pentru că aici trebuie să înțelegem un lucru foarte clar: un prefect poate candida la postul de președinte al României, poate candida la Parlamentul României, la Parlamentul European, fără să-și dea demisia. La locale nu poate candida. Că așa a rămas legea nemodificată. Și-n atare condiții, clar că angrenându-mă și existând o decizie politică, trebuie să iau și decizia administrativă pe care v-am anunțat-o”, a declarat Prefectul Nicușor Halici, potrivit unei înregistrări audio publicate de Ziarul de Vrancea.

Pentru ca prefectul CJ Vrancea Nicușor Halici să poată candida la funcția de președinte al Consiliului Județean Vrancea, la alegerile locale din 9 iunie, potrivit dispozițiilor art. 119 din Legea nr. 115/2015, cu modificările și completările ulterioare, el trebuie să demisioneze cu cel puţin 50 de zile înaintea datei scrutinului.

Biroul Permanent Național al PSD a decis săptămâna trecută să-l susțină pe prefectul Nicușor Halici, președintele organizației județene a social-democraților, la funcția de președinte al Consiliului Județean Vrancea, și pe liderul organizației municipale, Cristi Misăilă, pentru Primăria Focșaniului, potrivit presei locale.

Halici și Misăilă îi vor avea drept contracandidați din partea PNL, pe Dragoș Ciubotaru care a fost validat drept candidatul liberalilor pentru președinția Consiliului Județean Vrancea, iar Valeriu Răzmeliţă ar urma concureze pentru Primăria Municipiului Focșani.

Liderii USR, Forța Dreptei și Partidului Mișcarea Populară au stabilit că vor face liste comune la Consiliul Județean Vrancea și Primăria Focșani, la alegerile locale din luna iunie.

Cine este Nicușor Halici Nicușor Halici a fost numit prefect de Vrancea  în martie 2022, la două luni şi jumătate de la demiterea prefectului de Vrancea, liberalul Gheorghiţă Berbece. Halici, care a mai fost prefect timp de doi ani, a renunțat la funcția de deputat al PSD pentru a deveni prefect.

Iar în noiembrie 2022, el a fost ales președinte cu drepturi depline al PSD Vrancea, după ce deținuse timp de doi ani această funcție, dar în calitate de interimar.

Însă, după cum a relatat „Adevărul” în noiembrie 2019, Nicuşor Halici a avut parte de o „ascensiune fabuloasă”, de la şomer până la 26 de ani, el ajunsese secretar de comună, apoi preşedintele Comisiei Juridice din Camera Deputaţilor.

Conform CV-ului publicat pe site-ul Parlamentului, acesta a avut primul job la vârsta de 26 de ani ca secretar într-o comună din judeţul Vrancea, condus de Marian Oprişan, după care a fost angajat doar pe proptele politice.

Născut în 1977, deputatul PSD Nicuşor Halici a terminat în anul 2000 Facultatea de Drept la o universitate privată din Bucureşti. Masterul l-a făcut abia şase ani mai târziu, într-un alt domeniu – Dreptul afacerior, pentru ca înainte de asta, în 2003, să se angajeze, la 26 de ani, în funcţia de secretar la primăria comunei Păuleşti, judeţul Vrancea.

Cmentariile sunt închise

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More