infos.ro

Jennifer Aniston, văzută cu Sandra Bullock la cabinetul unui chirurg plastician. Ce spunea actrița despre intervențiile estetice

Jennifer Aniston (55 de ani) a fost văzută ieșind din cabinetul unui chirurg plastician, împreună cu prietena sa Sandra Bullock, miercuri, în Connecticut, potrivit Daily Mail Online: nu se știe de ce se afla acolo, dar fanii se întreabă de mult timp cum reușește să pară atât de tânără.

Jennifer Aniston. Foto: Profimedia

Centrul la care a fost văzută este specializat în liftinguri faciale și operații la nas, deși oferă și tratamente cu Botox și alte injectabile, precum Kybella.

În 2007, Aniston a mărturisit pentru People că și-a făcut rinoplastie pentru o deviație de sept, însă a negat că scopul ar fi fost schimbarea formei nasului. 

Jennifer Aniston a recunoscut în 2015 că a apelat Botox, dar a precizat că a ajuns la concluzia că nu e pentru ea.

„Oamenii cred că fac multe injecții (cu Botox), dar nu este așa (…). Nu spun că nu am încercat, dar văd cum este o pantă alunecoasă. Toate chestiile alea cosmetice arată ridicol pe mine”, a declarat ea, atunci, pentru Yahoo Beauty.

Tratament facial cu spermă de somon Anul trecut, actrița a vorbit din nou despre menținerea aspectului tineresc, în timpul unui interviu acordat Wall Street Journal, precizând că a încercat un tratament facial cu spermă de somon, dar a spus că nu este sigură dacă a avut vreun efect pentru pielea ei.

A mărturisit, în schimb, că face injecții cu peptide – șiruri de molecule numite aminoacizi, „elementele constitutive” ale proteinelor.

Cum se menține în formă Jennifer Aniston  are un stil de viață sănătos și holistic și urmează o dietă bogată în proteine, cu conținut scăzut de carbohidrați și zahăr.

Are o rutină intensă de antrenament zilnic și ține post intermitent (dieta 16:8).

Participă, de asemenea, la cursuri de Pvolve, o metodă de antrenament bazată pe știință care combină fitnessul funcțional cu impact redus cu echipamente bazate pe rezistență.

Cmentariile sunt închise

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More