infos.ro

Bernd Storck s-a convins, după remiza cu CFR Cluj! Ce a decis meciul: Bîrligea a acuzat arbitrajul

SuperLiga: U Cluj – UTA, sâmbătă, 18:00, DGS 1

SuperLiga: Universitatea Craiova – Rapid, sâmbătă, 21:00, DGS 1

Formația antrenată de Bernd Storck a deschis scorul în minutul 9, datorită reușitei semnate de Marius Ștefănescu. Covăsnenii nu au putut să păstreze prea mult timp diferența de pe tabelă, întrucât CFR a egalat doar 12 minute mai târziu, prin Boben, care a punctat din pasa lui Deac.

Bernd Storck: ”Detaliile au făcut diferența”Antrenorul celor de la Sepsi Sfântu Gheorghe a spus că detaliile au făcut diferența în această partidă. Chiar dacă echipa sa a deschis scorul, Storck crede că rezultatul este unul echitabil.

”Rezultatul e corect. Am văzut atitudine bună din partea băieților, au dat totul, au jucat foarte bine contra celor de la CFR Cluj.

Suntem fericiți să fim aici, dar trebuie să luptăm pentru cupele europene, chiar dacă, momentan, suntem departe. Echipa a dat totul și așa vom face la fel și la meciurile următoare. Trebuie să ne bucurăm.

Cred că detaliile au făcut diferența. Uneori se întâmpla asta pentru noi, alteori pentru adversari. Eu sunt mulțumit de prestația băieților mei”, a afirmat Bernd Storck, la finalul partidei.

În urma acestui rezultat, Sepsi a rămas pe locul 6, cu 23 de puncte. De partea cealaltă, CFR este pe 3, cu 28 de puncte.

VIDEO cu rezumatul meciului Sepsi – CFR Cluj 1-1Daniel Bîrligea: ”Joc avem, jucători avem, punctele lipsesc””Cu siguranță sunt supărat pe mine că nu am dat totul ca să-mi ajut echipa. Echipa a jucat bine, a dat totul. Câteodată nu este noroc. Trebuie să muncim mai mult și să fim concentrați în fața porții și să aducem puncte, că de asta avem nevoie.

Joc avem, jucători avem, punctele lipsesc. Toată lumea s-a obișnuit ca CFR să câștige mereu, dar mai sunt ani în care echipa nu merge în direcția potrivită”, a spus Bîrligea, la flash-interviu.

De asemenea, Bîrligea i-a acuzat pe arbitrii aflați în camera VAR și pe ”centralul” George Găman că nu au analizat faza din minutul 3, când atacantul CFR-ului a cerut o lovitură de la 11 metri în urma unui duel cu portarul advers Ronald Niczuly. 

”Avem VAR să-l ținem în debara. Nu înțeleg de ce nu s-a dus să se uite (n.r. George Găman). Mă atinge, e fault. Noi suntem CFR…, dacă eram altă echipă, ne dădeau penalty-uri, nu unul”, a mai spus Bîrligea. 

Etichete: cfr cluj , sepsi sfantu gheorghe , bernd strock

Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News

Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

Cmentariile sunt închise

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More