Ultimele știri

Marian Răducan (PSD), primarul comunei mehedinţene Şişeşti, care a reuşit în ultimii ani să atragă peste 3 milioane de euro fonduri europene prin diverse proiecte, se plânge că Guvernul României sancţionează primăriile care şi-au gestionat corect bugetele locale.
Pentru că a făcut economii în anul 2016, …

Principalul furnizor pentru platforma industrială din Vâlcea, Cariera de calcar Bistriţa – Costeşti, aşteaptă o lege pentru a-şi putea continua activitatea. Din cauza a două hotărâri de guvern, aria Parcului Naţional Buila – Vânturariţa se suprapune perimetrului de exploatare al Carierei Bistriţa – Exploatarea Minieră …

Premierul desemnat, Viorica Dăncilă, a declarat, marţi, la Parlament că pentru funcţia de prim-ministru o recomandă dialogul şi faptul că ştie să lucreze cu instituţiile Uniunii Europene, afirmând că modul de lucru din Parlamentul European ar trebui introdus şi în România.
„În primul rând, o altă …

Primul dosar de trafic de organe din România a fost încheiat în 2005 cu neînceperea urmăririi penale. Iulian Iacob, care s-a autodenunţat atunci, vrea redeschiderea dosarului şi face dezvăluiri: un transplant costa circa 200.000 de dolari, unii pacienţi veneau cu avioane militare şi cu gărzi …

Directorul general al alianţei Renault-Nissan-Mitsubishi, Carlos Ghosn, a prognozat marţi că revoluţia prin care trece industria auto va deveni din ce în ce mai vizibilă în următorii cinci ani, pe măsură ce automobilele autonome şi autoturismele conectate Citește mai departe… …

Excedentul bugetelor locale, înregistrat la data de 31 decembrie 2017, trebuie diminuat cu sumele destinate implementării proiectelor de investiţii care beneficiază de finanţare din fonduri externe nerambursabile prin PNDR 2020, în vederea elaborării corecte a Citește mai departe… …

„The Shape of Water”, de Guillermo del Toro, „Three Billboards Outside Ebbing, Missouri”, de Martin McDonagh, şi „The Post”, de Steven Spielberg, se numără printre cele 9 lungmetraje nominalizate la ediţia de anul acesta a premiilor Oscar, care vor fi decernate pe 4 martie, la …

În 2017, aproape 700 de copii din judeţul Iaşi au fost abuzaţi fizic, psihic, sexual. 160 de victime au fost scoase din familie şi îngrijite în centrele statului.
Un raport al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Iaşi arată că, în 2017, în medie, …

Directorul general de la grupul bancar francez Societe Generale, Frederic Oudea, a declarat marţi că se aşteaptă la îmbunătăţirea condiţiilor de pe piaţă în 2018, adăugând că în următoarele săptămâni sau luni Citește mai departe… Mai mult

Situaţie ciudată la Liceul Tehnologic „Dimitrie Filişanu“ Filiaşi, acolo unde conducerea unităţii de învăţământ a pus un zid în faţa a patru ferestre îmbrăcate în termopan. Directorul liceului a precizat că a luat această decizie după ce anul trecut au început lucrările la sala de …

Liderul PSD, Liviu Dragnea, a declarat că răspunde la orice invitaţie a preşedintelui Klaus Iohannis pentru a discuta despre profilul miniştrilor. Dragnea răspunde, astfel, declaraţiilor preşedintelui, care a spus că, în opinia sa, persoanele cercetate penal nu pot avea o funcţie în fruntea statului.

„Comitetul …

Un preot din Mureş a creat o nouă reţea socială. Ionel Neculai Dârjan a făcut un curs online după care a creat platforma tecunosc.ro. Momentan, reţeaua are circa 2.000 de utilizatori, printre care şi preoţi. Unul dintre ei este tocmai din Constanţa şi vede …

Părinţii Dianei Lazăr, fata atacată de urs în 23 octombrie 2017 în faţa blocului în care locuia din Făgăraş, au dat în judecată Ministerul Mediului, Primăria Făgăraş şi AVPS Făgăraş. Mama fetei spune că Diana are dureri mari la picior, coşmaruri şi îi este frică …

Autorităţile iau în calcul ca plata contribuţiilor sociale estimate pe baza veniturilor extra-salariale să se realizeze pe baza CNP la organul fiscal, fără a se depune Declaraţia 600, conform unui anunţ făcut de ministrul Finanţelor Publice, Ionuţ Mişa, la audierile Citește …

Petru Crăciun, directorul general pentru România al Cegedim, pleacă de la conducerea grupului, după 17 ani în cadrul organizaţiei. Citește mai departe… Mai mult

Menţinerea TVA în tariful de 2,15 lei pentru fiecare talon de pensie distribuit la domiciliu de către Poşta Română va conduce la acumularea de pierderi pentru operatorul poştal naţional, întrucât acesta nu va mai putea susţine din Citește mai departe… …

login

X