economie

BCE a decis să elaboreze o nouă rată de referinţă pe baza datelor deja disponibile pentru zona euro, conform celui mai recent comunicat al Băncii Centrale Europene, scrie Ziarul Financiar. Mai mult

Peste 700 de hectare de pădure au fost doborâte complet, cele mai mari pagube fiind înregistrate în Bihor, Arad şi Maramureş, în urma fenomenelor meteo extreme din ultimele zile, estimează Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva, potrivit unui comunicat emis joi. Mai …

Comisia Europeană a anunţat joi că ar putea implementa o reformă a taxei pentru a atrage venituri din partea giganţilor online, propunând trei variante. Măsura ar putea fi aplicată fără aportul Statelor Unite sau al altor naţiuni bogate, potrivit Reuters. Mai mult

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a lansat miercuri în dezbatere publică un proiect de ordin prin care se vor stabili structura competentă, procedura şi condiţiile de aprobare a transferului sumelor din contul de TVA. Mai mult

Vicepreşedintele BCR, Dana Demetrian, a declarat joi că pentru a-l convinge pe Mihai Tudose să-şi încaseze salariul pe card i-ar prezenta dezavantajele menţinerii cash-ului din perspectiva economiei naţionale. Mai mult

Fondul Proprietatea anunţă vânzarea a 1,454 miliarde de acţiuni existente în OMV Petrom SA printr-o „ofertă de plasament privat accelerat”, se arată într-un comunicat transmis Bursei de Valori Bucureşti. Mai mult

Premierul Mihai Tudose a respins, joi, informaţiile vehiculate public potrivit cărora Executivul vrea să naţionalizeze banii din fondurile proprii ale universităţilor pentru a putea plăti salariile cadrelor didactice din acest sector, ministrul Finanţelor, Ionuţ Mişa, precizând că e o ştire falsă. Mai …

Purtătorul de cuvânt al Băncii Naţionale a României (BNR), Dan Suciu, precizează într-un comunicat transmis miercuri că un număr de 11 bănci care apar pe lista celor ce n-au plătit impozit pe profit nu mai operează pe piaţă ca societăţi bancare. Mai …

Acordul Economic şi Comercial Cuprinzător dintre Uniunea Europeană şi Canada a intrat în vigoare, fiind deschise noi pieţe pentru exportatori şi, totodată, eliminate unele taxe percepute pentru export. Mai mult

login

X